Aerul reprezinta originea tuturor lucrurilor
Inainte de a trece la aspectele sanogenetice ale aerului, merita sa facem succinte consideratii asupra compozitiei sale chimice.
In aceasta compozitie sant de semnalat doua categorii de elemente: unele se gasesc in mod constant, iar altele numai in mod accidental.
Dintre elementele constante, oxigenul, azotul si bioxidul de carbon, se gasesc in proportii aproape fixe, in timp ce vaporii de apa, gazele rare (heliu, argon, neon, xenon), amoniacul, oxidul de carbon si ozonul se gasesc in proportii variabile. La acestea se adauga fumul si particulele fine de praf, care au efecte iritative, traumatice ale mucoasei tractului respirator, putand oficia in acelasi tinp rolul de vehiculant al diversilor germeni patogeni.
Oxigenul se afla in aer in proportii de 20,95%. Retineti faptul ca unui om in stare de efort ii este necesara o proportie minima de oxigen de 15%; sub 10% oxigen in aer, viata devine imposibila.
Procentul de oxigen se reduce cu inaltimea si cu scaderea presiunii atmosferice.
Cel de-al doilea constituent important al aerului il reprezinta azotul, acesta se afla in concentratie de 78,09% si neutralizeaza actiunea nociva a oxigenului.
Merita retinut faptul ca, un aer bogat in azot are proprietati sedative asupra bronhiilor. Tusea diminua in acest caz, iar respiratia bolnavilor suferinzi de inflamatie cronica a bronhiilor este usurata.
Cel de-al treilea constituent important al aerului este bioxidul de carbon sau acidul carbonic, care se afla in mod obisnuit in aer intr-o concentratie de 0,03%.
Fiind un gaz mai greu decat aerul, se afla de 20-60 de ori mai mult in vecinatatea solului decat in portiunile mai inalte. Prezenta acestui gaz in atmosfera nu produce tulburari decat daca trece peste 3%, cand se face remarcat printr-o marire a amplitudinii respiratorii si usoara accelerare a respiratiei (tahipnee). Peste 3% continut de bioxid de carbon atmosfera devine toxica, iar peste 5% produce asfixie (flacara de stinge deja in jurul a 1%).
In compozitia aerului mai intra ozonul (in proportie de 1-2 mg la 100 m³), vapori de apa, gaze rare si in sfarsit fum si praf - patrunderea acestor doua elemente pe caile respiratorii soldandu-se cu efecte mecanice, traumatice, iritative si de transport a microbilor.
