(Hypericum perforatum)
Fam. Hypericaceae
Denumirea populara : Pojarnita
Descriere :
Sunatoarea este o planta ierboasa si vivace.
Are tulpina dreapta, ramificata, netede, inalta de 30-60 cm, cu noduri si doua muchii.
Frunzele sunt mici , opuse (cate doua la nod), sesile, netede, de forma oval oblonga, cu puncte mici transparente.
Florile au culoare galben-aurie si sant asezate in forma de corimb, la varful tulpinii si ramurilor. Au sepalele ascutite, petale, negru punctate mai ales pe margini, stamine numeroase.
Creste in pajisti, in tufisuri, terenuri paduroase si pe margile drumurilor. Florile sale galben-auriu , grupate in umbele, se recunosc usor dupa sucul rosu pe care il obtinem cand le presam intre degete.
Se recolteaza atat florile Flores hyperici cat si herba -Herba hyperici, in lunile iunie-iulie, cand incep sa se deschida. Daca se recolteaza mai tarziu, florile se inrosesc in timpul uscarii si devin necorespunzatoare. Atat florile cat si herba se usuca la umbra, intinse in straturi subtiri, ferite de lumina, deoarece se inrosesc. Dupa uscare se pastreaza in incaperi uscate, in saci de panza.
Raspandire : creste prin fanete uscate si maracinisuri.
Conditii de receptie : florile trebuie sa-si pastreze si dupa uscare culoarea galben-aurie si sa fie fara codite. Se admit frunzulite amestecate printre flori. Herba nu trebuie sa fie mai lunga se 20cm. Nu se admit flori inrosite.
Principii active : tanin de natura catehica, cantitati mici de ulei volatil localizat in punctele transparente ale frunzei, glicozide flavonice ca hiperina, rutina, cvercitrina, localizata in petalele si in epiderma tulpinii si a frunzelor, o substanta colorata (hipercina), localizata in puncte negre de la suprafata plantei, caroten, saponine,acid ascorbic, acid nicotinic, acid valerianic, galactoza, colina.
Actiune farmacologica :
Intern : antiseptic , antiinflamator hepatic si intestinal, coleritic, astringent, cicatrizant.
Extern : trofic si calmant in arsuri , antiinflamator, gingival, cicatrizant.
Indicatii terapeutice : hepatite acute si cronice evolutive, colite cronice, ulcer gastric, colecistita, insomnii, somnambulism, enurezis, pavor nocturn, reumatism.
Extern : plagi, contuzii,escare. Pentru arsuri, florile vor fi macerate in ulei de seminte de in. Se foloseste si pentru eritem solar.
Mod de intrebuintare :
Infuzie : 1 lingurita cu varf la 250 ml apa clocotita, se infuzeaza 1/2 minut (planta verde), timp de doua minute (planta uscata).
Uleiul de sunatoare este cel mai bun ulei pentru rani : el calmeaza durerile, este antiinflamator si vindecator.
Uleiul - mod de preparare :
I Rp : florile, culese pe soare, se aseaza intr-o sticla, iar peste ele se toarna ulei de masline. Florile trebuie sa fie acoperite. Se lasa sticla bine astupata, la soare (sau langa soba), cateva saptamani (4-6). Dupa un timp uleiul devine rosu. Se strecoara printr-o panza , reziduul se preseaza bine si se pastreaza in sticle de coloare inchisa. Pentru arsuri, in loc de ulei de masline, se poate utiliza ulei de in. Uleiul isi pastreaza proprietatile terapeutice doi ani in frigider.
II Rp : se macereaza florile cu ulei de floarea soarelui, timp de 4-6 saptamani : 20 g sunatoare uscata se umezesc cu 20 ml alcool se tine 3 ore pe baia de apa in fierbere, agitandu-se din cand in cand. Dupa 2-3 zile se strecoara printr-o panza si se stoarce. Dupa o zi se stoarce din nou, obtinandu-se un ulei limpede, de culoare roscata. Uleiul se pastreaza la intuneric si racoare.
Ceaiul se foloseste in afectiuni nervoase, nevralgia de trigemen 2-3 cani pe zi se beau cu inghitituri rare, iar in zona afectata se maseaza cu ulei de sunatoare.
Tinctura : 2 maini de flori de sunatoare, culese pe soare, se pun la macerat intr-un litru de vodca (40º) timp de trei saptamani, la soare, sau in alt loc cald, iar apoi se strecoara
Baia de sezut : o galeata de plante (tulpini, frunze si flori) se pun la macerat in apa rece peste noapte. Totul se incalzeste pana la fierbere in dimineata urmatoare, iar lichidul se adauga la apa de baie- baia trebuie sa dureze 20 minute. Este eficace in afectiuni nervoase.
Atentie !
Planta poate produce o fotosensibilitate, ceea ce impune ca persoanele care fac tratament cu ea sa nu se expuna la soare (sa nu faca bai de soare). Poate aparea tumefiere, prurit, edem al buzelor si pleoapelor, conjunctivita.